Cu gandurile la cei care nu mai sunt printre noi… Viata pamanteana nu e vesnica…

Viata vesnica e un concept la care multi aspira, in care multi cred. Iar altii deloc.

Fiecare are o viziune proprie asupra a ceea ce va urma ”dupa”. Si niciuna nu e corecta sau gresita. Sansele sunt destul de echilibrate pentru ambele tabere de credinciosi sau de mai putin credinciosi.

Ne nastem, crestem, traim o vreme, apoi ne ducem… Fiecare cu alte ganduri, cu alte trairi, cu un alt bagaj in suflet, cu alte amintiri, alte regrete, cu alte persoane pe care le lasam in urma. Mai multe sau mai putine din fiecare.

Dar oricat de multe lucruri materiale acumulam in viata pamanteana, oricat de multi oameni aveam alaturi, la sfarsit suntem doar noi. Singuri, chiar daca in mijlocul unui ocean de oameni dragi. Fara nimic altceva decat propriul corp, chiar daca napaditi de bogatii.

Gandind la toate aceste lucruri nu avem cum sa-i uitam pe cei care ne-au parasit in graba mare, fara macar sa avem timp de ramas bun.

Ii plangem in fiecare clipa a existentei noastre, le regretam sfarsitul crunt cu emotii atat de intense cum n-am fi crezut ca pot da peste noi.

Viata vesnica exista?

Am citit pe undeva ca toti oamenii au existenta eterna. Cu toate astea, doar cei care cred in Iisus Hristos cu toata fiinta lor, sincer, din toata inima, vor avea parte si de viata vesnica. Este cel mai grozav dar pe care Dumnezeu l-a facut celor cu credinta.

Fara sa ne apropiem insa de o religie anume, riscand sa ofensam alte religii, culte si credinte, ne abtinem de la pareri foarte personale sau foarte specific directionate.

Oricum, pentru toti credinciosii si necredinciosii, viata eterna ar putea insemna salvarea si sansa la fericirea pura, adevarata. E totusi o optiune si ne putem bucura de ea, mai ales pentru cei care ne-au parasit.

Amintiri care dor...

Este oarecum ciudat ca tineri fiind, in forta, cu sanatatea in regula si ganduri mari de viitor, sa ne punem problema ca sfarsitul acestei vieti pamantene, singura pe care de altfel o cunoastem, ar putea fi aproape.

Nu avem in nicio clipa certitudinea ca noua nu ni se-ntampla nimic grav, cel putin, nu deocamdata, nu in viitorul imediat urmator. Totusi, ajunge sa ne gandim la cei apropiati, la cei pe care i-am cunoscut, la cei pe care i-am iubit si-au plecat inopinat, mult prea devreme.

Ajunge sa patrundem cu mintea colectia de amintiri si sa scoatem de-acolo momente in care le vedeam chipurile fericite sau intristate, luminate de sperante sau intunecate de grijile cotidiene.

Schimbarea depinde de noi

Par atat de indepartate acele vremuri in care i-am avut langa noi, dar nu ne-am bucurat indeajuns de prezenta lor aproape! In care am mai fi putut schimba ceva in rutina, dar am fost prea implicati poate in nimicuri incat sa le acordam timp din timpul nostru.

Ne intristam si-i prea tarziu. Regretam si doare...

Putem insa aduce mici schimbari in cotidianitate, in viata de acum, aceasta certa, sigura, cu oameni la care tinem si care ne umplu sufletele si zilele de lumina.

Putem sa ne directionam atentia inspre ei, putem sa le alocam timp din timpul nostru ACUM, nu maine. Pentru ca poate, un maine nu va mai fi... Si la urma urmei, traiul de azi nu e vesnic...

Foto: www.unsplash.com

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Inscrie-te la Newsletter si vei fi la curent cu ultimele noutati!