”Manual” pentru bunici perfecti si nepoti fericiti: De 5 ori ASA DA!!!

Nepotii isi doresc bunici perfecti. Daca se poate cat mai cool, care sa se muleze dupa poftele, mofturile si asteptarile lor. Desi nu sunt tocmai acestea calitatile definitorii.

A fi bunici perfecti e o arta...

Unora le iese fara efort sa fie severi si ingaduitori fix cat e necesar, fix in ”doza recomandata”. Ca nu-i bine nici prea prea, nici foarte foarte. Altii in schimb nu se apropie nici la ani lumina de profilul ideal.

O fi la mijloc vreun secret? Sa fie niste reguli pe care unii le cunosc, pe care le respecta, iar altii nu?

Ce au insa in comun bunicii cool, perfecti, moderni, adorabili, plini cu iubire de daruit, devotati si saritori pana-n panzele albe, de care nepotii se ataseaza, langa care le place sa se cuibareasca, pe care le place sa-i asculte si sa-i urmeze in gesturi si in tot ce fac?

Nu e niciun secret la mijloc, ci doar o lunga lista cu lucruri care se fac si care nu se fac. Toate cumulate ajuta la construirea unui raport sanatos atat cu nepotii, cat si cu parintii lor, in asentimentul tuturor partilor.

E o ”meserie” care de unii se prinde, care unora le vine natural, intocmai ca o haina realizata pe comanda si executata la mare arta... Care de restul se prinde ca uleiul de apa...

Franturi din ”manualul” bunicilor model

Vom propune in cateva puncte un scurt ”instructaj” concentrat pe raportul bunici-nepoti, in special pe aspecte benefice in comportamentul varstnicilor, in opozitie cu variantele neproductive:

Cu bagare de seama la limbaj

Cei mari (din familie sau din afara ei) nu trebuie sa se adreseze copilasilor vorbind peltic, pocind cuvintele si imitand limbajul celor mici.

E oportuna folosirea unui limbaj normal, pronuntand cuvintele cu claritate, asa incat copii sa capete deprinderi bune de comunicare.

Fara minciuni, doar cu adevar

Frecvent se aud expresii de genul: ”daca nu te comporti bine, te duce politia” sau ”nu te du prea departe ca acolo e bau-bau”.

O alta strategie de a imbuna copilasii este in a-i prosti ca de pilda mama si tata se vor intoarce imediat.

Ambele abordari sunt gresite. E preferabil adevarul, doar sa fie prezentat intr-o forma agreata de cel mic si cat mai realista.

Evitarea invinovatirilor

Pe alocuri, inca se mai practica fraze de genul ”daca nu manaci tot, bunica plange” sau ”daca nu primesc un pupic, esti un copil raut”.

Posibil ca in alte vremuri, atribuirea unor sentimente de vinovatie dadeau rezultate. Acum insa nu mai dau rezultate benefice.

Ingaduinta, dar nu rasfat

Bunici perfecti nu inseamna sa fie atat de permisivi incat sa tolereze orice comportament indisciplinat, haotic, ce depaseste limitele impuse de parinti.

Unele reguli se pot ocoli daca nu contrazic bunul simt. Se accepta de pilda ceva dulce din cand in cand sau o jumatatea de ora in plus de desene animate.

Adaptarea la prezent, nu la trecut

Dragi bunici, copilasii au nevoie de atentie si de afectiune, dar si de jocuri si activitati interesante, educative, care sa-i capteze, potrivite varstei si timpurilor.

Poate ca pe vremuri nu existau atatea surse de inspiratie, dar acum idei se gasesc la tot pasul: jocuri Montessori sau de societate, gradinarit, bucatareala, sesiuni de lucru manual etc.

Foto: www.nypost.com

  • 166
  • Ultima modificare Luni, 14 Octombrie 2019 13:18

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Inscrie-te la Newsletter si vei fi la curent cu ultimele noutati!