Cum sa nu ne amintim, cu mare drag, cat de frumos era de Sarbatori cu bunicii, in vremea copilariei noastre?

Chiar si acum, cu mare nostalgie tintuita adanc in ochii marginiti de umbre, poate si de riduri, adulti fiind, nu poate sa nu ne scape barem un zambet de multumire sincera.

Fain era de Sarbatori cu bunicii...

Fain era tare! Ma refer la fiecare care a avut parte de macar un bunic propriu si personal. Un bunic dintr-aceia care se dadeau peste cap sa poata satisface poftele nepotilor, de multe ori cu grele compromisuri si pe-ascuns, fara stirea parintilor.

Si de-o bunica. Dintr-acelea care trebaluiau prin juru-ne din zori si pana-n seara, care ne dojeneau uneori si de care ascultam doar de rusinea supararilor pricinuite. Si care traiau doar pentru a ne ferici si rasfata cu putinul adunat in batatura si cu bunatatea lor infinita.

Tare erau faine vizitele pe la batranii familiei, cei care atat de multe stiau si cu atatea povestioare pline de invataturi drepte ne captivau existenta. De stateam, poate, cu gura deschisa, asteptand sa ascultam patanii de-ale bunicului ori aventuri de prin anii de tinerete ai bunicii.

Tare erau faine...

Ne multumeam cu atat de putine! Nu ca am fi avut intre multe de ales ori posibilitatea sa pretindem multe. Nici nu stiam de fapt ce inseamna ”multe” si ca pe lume mai exista altceva pe langa simplitatea ce guverna peste majoritatea familiilor.

De Sarbatori cu bunicii, in cei mai frumosi ani ai copilariei

Au fost ani minunati aceia ai copilariei, desi impanziti de lipsuri de toate culorile. Dar nu le-am simtit pentru ca nu cunosteam alternativele, bogatia si prea plinul asa cum se infatiseaza tuturor astazi.

Stiam insa de cozonaci framantati de mainile iubitoare ale bunicutelor cu parul nins, in care presarau alaturi de dragostea lor toata si pumni intregi de nuca, mac, cacao si stafide aromate.

Erau cozonaci speciali. Abia asteptam sa-i scoata din cuptor si doar pentru a le admira crusta rumena si a le mirosi parfumul ce nu am fi putut vreodata uita.

Dar parca acum bunicii nu mai sunt cum erau pe vremuri. Cat despre cozonaci... In absenta ”ingredientelor” secrete, par a avea alte arome si o infatisare ce nu aduce nici de departe cu ce erau odata.

Stiam apoi de camarutele calde, cu perdelute iscusit brodate, stand de straja la ferestrele parca la fel de garbovite de deceniile lungi precum spinarile bunicilor.

Stiam si de sobele greoaie de teracota cu usi argintii, cu care incalzeau cele cateva odai. Stiam de stivele de lemne la care, saritori si captivati de activitate in sine, ardeam de nerabdare sa le oranduim.

Stiam apoi de vestele tricotate, de fularele, de manusile si de ciorapii ce ne invaluiau in vacante cu caldura lor. Ca doar ce bunica nu s-a indeletnicit sa-si rasfete nepotii cu fel si fel de articole (acum le spunem accesorii) cu drag mestesugite chiar de mainile lor?

Unde sunt acum vechile vremuri?

Unii ne mai amintim de colinzi invatate la dragii nostri bunici, cantate impreuna si pentru ei. Si de banutii pe care-i primeam tot de la ei in dar, ca rasplata pentru a fi purtat vestea Nasterii Domnului, iar mai apoi intrarea in noul an.

Tare-am vrea sa retraim, macar pentru un ceas, cateva dintre momentele care ne-au umplut copilaria si vacantele cu veselie si emotie.

Dar am crescut...

Un timp, cat am fost prinsi cu ale tineretii nelinisti, am uitat de ele. Dupa care, ajunsi la deplina maturitate, cand multi dintre bunici au plecat sa-si ocupe locul in eternitate, cuprinsi de dor, ni-i amintim.

Si ne-amintim atat cat mintea noastra a reusit sa mai pastreze la-ndemana. Ne-amintim poate din povestile lor si din multele fotografii in care ai nostri parinti ne-au imortalizat clipele.

A fost fain si tare-am vrea sa fim macar pe sfert, la randu-ne, bunici blajini si afectuosi cu ai nostri dragi viitori nepoti...

Foto: www.goodparentingbrighterchildren.com