Imprimă această pagină

Cum se modifica imunitatea la varsta a treia si de ce bunicii sunt mai expusi la boli?

Imunitatea la varsta a treia nu mai e ce-a fost candva. Si o stim cu totii, dar nu si de ce. Iar aceasta vulnerabilitate a barierelor imunitare transforma seniorii in victime mai frecvente a unor maladii si probleme de sanatate.

Diversi factori influenteaza sistemul imunitar pe parcursul vietii. De la alimente, la medicamente si stil de viata, practic orice aspect isi pune amprenta asupra capacitatii naturale a organismului de a se proteja de absolut orice potential inamic.

Imunitatea la varsta a treia si efectele batranetii

Rolul sistemului imunitar este sa asigure un scut protectiv impotriva invaziei de substante si corpuri straine, percepute ca periculoase. Pot fi microorganisme, paraziti, celule tumorale etc.

De-a lungul vietii, acest mecanism atat de complex, alcatuit dintr-o retea de celule, tesuturi si organe, trece prin diverse transformari.

Pe masura ce deceniile trec si corpul imbatraneste, se resimte si imunitatea. Chiar daca in multe cazuri, continua sa functioneze aproape la fel, indiferent de varsta.

Ce se intampla de fapt si cum isi pierde acest sistem eficacitatea odata ce se instaureaza batranetea?

Cum se modifica imunitatea la varsta a treia?

Potrivit MSD:

  • Se reduce capacitatea de a face diferente intre endogen si exogen, adica de a identifica antigenii straini. Drept urmare, incep sa-si faca aparitia bolile autoimune.
  • Celulele macrofage, responsabile de anihilarea ”intrusilor”, isi incetinesc ritmul, fapt ce explica probabilitatea ridicata de a dezvolta o forma de cancer la varste inaintate.
  • Nici limfocitele T (globule albe care invata sa distinga antigenii, in masura sa nu atace propriile celule ale corpului) nu stau mai grozav, ele raspunzand mai lent antigenilor.
  • In tot acest timp, scade numarul globulelor albe. In consecinta, la varste avansate, corpul isi pierde din abilitatea sa recunoasca un nou antigen si sa se apere.
  • Pe de alta parte, se reduce si priceperea anticorpilor sa se lege de antigeni, desi cantitatea anticorpilor ramane in linii mari similara cu perioada dinainte.

Cu astfel de transformari prin care trece imunitatea la varsta a treia, nu e de mirare ca patologii respiratorii precum gripa, raceala sau, si mai grav, bolile pulmonare, se manifesta mai frecvent dupa 65+.

Este inca o dovada care explica riscurile noului coronavirus SARS-CoV-2 printre seniori si de ce izolarea sociala, nu doar distantarea, este atat de utila in aceste vremuri pacatoase.

De asemenea, recuperarile din perioadele de convalescenta sunt mai lente. Totul, din cauza ca organismul produce mai putine celule imunitare, inclusiv mai putine globule albe, ceea ce diminueaza mult capacitatea de vindecare si regenerare a tesuturilor si organelor in urma infectiilor, leziunilor sau patologiilor.

Cum se recunoaste un sistem imunitar slabit?

Cu imunitatea slabita, corpul nu mai rezista la atacurile externe. Aceasta vulnerabilitate se poate manifesta printr-o paleta destul de larga de probleme medicale, ca de pilda:

  • Afectiuni cronice, precum diabetul;
  • Recidivarea unor patologii;
  • Probleme de cicatrizare a leziunilor;
  • Episoade frecvente de gripa si raceala;
  • Oboseala, anemii, alergii etc.

Tabloul simptomatic se poate inrautati si mai mult, pana la infectii grave, afectiuni renale si hepatice sau probleme din sfera reumatica (artrite, artroza).

In aceasta perioada, mai cu seama varstnicii, atat de expusi la valul de pandemie, au cu atat mai multe motive sa-si intareasca imunitatea. Dar acesta este un argument pe care-l vom aborda cu o alta ocazie.

Pana atunci, le recomandam tuturor sa respecte indicatiile autoritatilor de a-si proteja sanatatea.

Foto: pinterest.com

  • 1579
  • Ultima modificare Luni, 20 Aprilie 2020 23:23