Țin minte că nu aveam decât câțiva anișori și telefonul reprezenta pentru mine o fascinație. Ridicam receptorul unui telefon fără disc și imediat auzeam o voce nazală care mă întreba: Vrei să vorbești cu mama?
Ea, telefonista, pentru că despre ea este vorba, reprezenta puntea de legătură dintre mine și mama mea care era plecată la serviciu. Un intermediar al vieților noastre. Pentru că nu mai departe de secolul trecut, telefonul nu era la îndemâna oricui și nu oricine putea să comunice cu ajutorul lui.
Nu știu dacă ați avut prilejul să ascultați poveștile bătrânilor ori chiar a părinților, despre această meserie acum dispărută. Era ocupată într-o proporție covârșitoare de femei pentru că ele erau considerat a fi mai calme, răbdătoare și politicoase. Prima femeie telefonistă din lume, angajată de compania Boston Telephone Dispatch s-a numit Emma Nutt, data angajării ei fiind 1878 în prima zi a lunii septembrie. Meseria de telefonist nu era una tocmai ușoară pentru că trebuia să ai o anumită statură și greutate, lungimea brațului reprezentând un aspect important pentru a ajunge și a face corect legăturile telefonice. Trebuia să ai o postură corectă discuțiile cu colegii din timpul programului fiind interzise.
Au dispărut telefonistele din viața noastră pentru că tehnologia a avansat atât de mult, incredibil de mult, că acum există în fiecare cătun posibilitatea de a lua legătura cu lumea.
O altă meserie ocupată preponderent de femei care astăzi a dispărut este cea de dactilografist. Nu știu dacă ați avut posibilitatea să cunoașteți o dactilografă, însă dacă ați fi văzut-o ați fi fost uimiți de viteza cu care scria texte la mașina de scris. Și astăzi există numeroși oameni care tastează repede, dar pe tastaturi ale calculatoarelor ori telefoanelor care odinioară nu existau. La începutul secolului XVIII au fost patentate mașinile de scris, fiind scoase pe piață în anul 1870. Era o meserie unde tot femeile aveau prioritate iar acest fapt a fost benefic deoarece au fost văzute mai bine lucrând într-un mediu mai curat, la birou.
Dacă în primele două meserii menționate ponderea feminină era covârșitoare în ceea ce privește meseria de lampagiu bărbații ocupau acest post. Înainte de iluminatul electric, străzile erau iluminate cu ajutorul lămpilor cu gaz. Apărută undeva la începutul anilor 1800, meseria de lampagiu era una foarte bine văzută fiind transmisă din tată în fiu. Condițiile de muncă erau aspre munca fiind făcută doar în timpul nopții în ger, viscol ori vânt puternic. 150 de lămpi avea de aprins un lampagiu pe noapte iar munca nu se oprea aici fiind direct responsabil de fiecare felinar pe care-l avea în subordine trebuind a-l întreține în stare de funcționare.
Birjarul, cel care în memoria noastră colectivă a rămas din scrierile lui Caragiale reprezintă reprezentantul unei alte meserii care a dispărut. Apariția mașinilor a contribuit la dispariția birjarilor și apariția șoferilor. Nu puteai fi oricum birjar ci erai nevoit să respecți anumite reguli cu strictețe: nu aveai voie să consumi alcool, erau interzise avansurile sexuale făcute femeilor din înalta societate, iar foștii criminali erau respinși.
Birjarii purtau vestitele uniforme, compuse din pălărie și surtuc lung până la genunchi. Iarna, aceștia primeau căciuli groase, dar și pături pentru a le folosi atunci când așteptau clienții.
Lustragiul, cel pe care tinerii din ziua de astăzi îl mai văd doar prin filmele vechi, era persoana pe care o întâlneai la orice colț de stradă. Meseria era practicată de tinerii proveniți din familii sărace, ei câștigându-și pâinea din lustruitul pantofilor, repararea lor ori coaserea cu rapiditate a vreunui tiv descusut.
Acestea reprezintă o parte dintre meseriile cele mai populare a secolului trecut, cel în care au trăit bunicii și părinții noștri, meserii care au dispărut pentru că tehnologia a avansat atât de mult oferind variante mult mai la îndemâna oricui. Însă poveștile lor țin de vremuri de demult, de viața pe care acei oameni au dus-o. Mulți dintre ei au plecat dintre noi însă cei pe care-i mai avem alături pot confirma ce și cum. Important este să-i ascultăm. Și dacă nu mai aveți bunici ori pe cineva apropiat care să facă acest lucru puteți da o fugă la un centru de îngrijire bătrâni, și sunt câteva în țara noastră unde ei sunt tratați cu demnitate și respect amintind aici doar unul dintre ele, Casa mea Eden, pentru că veți fi mult mai câștigați. Nu putem trăi viitorul dacă nu ne știm trecutul!
