Din diverse motive, poate independente de ei, nu au avut copii sau partenerul de viata nu mai este si s-au trezit singuri. Poate au prieteni care sunt neputinciosi ca si ei, poate au rude sau chiar copii care, prinsi in valtoarea vietii si acaparati de lupta pentru existenta, au uitat de ei. Este o realitate trista dar adevarata a societatii in care traim! Acesti batrani ai nimanui traiesc de azi pe maine.

Darile sunt multe, pensia e mica, medicamentele scumpe si ei ajung in situatia de a trai la limita subzistentei. Din demnitate, unii stau la coltul strazii si nu cer nimic. Spera ca acei oameni sensibili si generosi sa inteleaga durerea lor si sa le ofere ceva. Altii incearca sa vanda lucruri din casa. Privirea lor e trista si indurerata. Se vede ca au fost si ei cineva€ in viata lor si acum au ajuns sa traiasca din mila altora.

Sunt curati, ingrijiti si privesc cu jena in pamant. Este tulburator si emotionant daca ai curiozitatea, rabdarea si curajul sa te opresti, sa-i privesti in ochi si sa citesti ce-i in sufletul lor. Parca nu-ti vine sa le dai niste bani sau o paine, parca iti vine sa-i iei acasa la tine si sa-i ocrotesti.

M-am intrebat de multe ori de ce unii au timp si posibilitati financiare sa cumpere cu bani grei si sa creasca un caine de rasa si nu acorda ajutor copiilor sau batranilor sarmani.

Noi oamenii obisnuiti, cu venituri modeste suntem impresionati de soarta celor saraci si singuri, dar cei care ar trebui sa faca ceva sunt prea ocupati cu probleme importante.