Valentine's Day reprezintă pentru români o zi relativ recentă, de 14 Februarie, zi în care se sărbătorește iubire. Este una dintre multele manifestări aduse de afară, una care după părerea multora este pur comercială, prilej cu care se vând tot soiul de lucruri legate de ceea ce înseamnă teoretic iubirea.
Această sărbătoare are mulți contestatari la noi, însă tinerii sunt mai mult decât încântați să-și manifeste mult mai zgomotos și vizibil în această zi iubirea. Poate mai mult și nefiresc față de celelalte zile ale anului pentru că, nu-i așa? iubirii adevărate și sincere netrebuindu-i o zi anume pentru a fi sărbătorită cu surle și trâmbițe.
Există și în România corespondentul acestei sărbători iar ea se numește Dragobete, o sărbătoare căreia nu-i sunt găsite atestări străvechi, prima dintre ele fiind consemnată în secolul al XIX -lea, ceea ce pe scară istorică nu reprezintă foarte mult. Etimologii spun că provine din derivarea cuvântului „drag-dragul”(cu temă slavă), dar nici acest lucru nu este foarte clar limbajul suferind tot soiul de mișcări și modificări deoarece este viu.
Nici din punct de vedere al reprezentării nu există izvoare prea vechi la care să ne putem raporta în „Obiceiuri populare de peste an – Dicționar”, Ion Ghinoiu asociind numele de Dragobete cu un personaj din mitologia populară românească fiind identificat cu „Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, și cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă”.
Diferiți cercetători și folcloriști l-au ilustrat pe Dragobete în mai multe feluri. Amintesc aici pe Romulus Vulcănescu în „Mitologia română” (din 1985) care îl descrie ca o „făptură mitică”, fiind „tânăr, voinic, frumos și bun”. Cât despre Simeon Florea Marian, în „Sărbătorile la români” (1898-1901, reeditare din 1994), a scris că „în mai multe comune din Muntenia” și mai ales în Oltenia, sărbătoarea creștină „Aflarea capului Sf. Ioan Botezătorul” (din 23 februarie) „se numește Dragobete”. El a afirmat că după credința poporului, aceasta este ziua în care toate păsările și animalele se împerechează. „Dragobetele în aceste părți este o zi frumoasă de sărbătoare”; „băieții și fetele au deci credință nestrămutată că în această zi trebuie ca și ei să glumească, să facă Dragobetele, după cum zic ei, ca să fie îndrăgostiți în tot timpul anului”.
În tradiția noastră populară această zi a sărbătoririi iubirii se află mai aproape de echinocțiul de primăvară, dar și al Babei Dochia, cea care la început de lună martie începe să-și lepede cojoacele. S-a descoperit un document în care Bogdan Petriceicu Hașdeu scrie că Dragobetele era sărbătorit pe 1 Martie. Îmbrăcați de sărbătoare, fetele și flăcăii se întâlneau în fața bisericii și plecau să caute prin păduri și lunci, flori de primăvară. Dacă se găseau și fragi înfloriți, aceștia erau adunați în buchete și se puneau ulterior în lăutoarea fetelor, timp în care se rosteau cuvintele: „Floride fraga/Din luna lui Faur/La toată lumea sa fiu dragă / Urâciunile să le desparți”. Pe dealurile din sat se aprindeau focuri, iar în jurul lor stăteau și vorbeau fetele și băieții. La ora prânzului, fetele se întorceau în sat alergând, obicei numit zburătorit, urmărite de câte un băiat căruia îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior și o ajungea, iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. De aici provine expresia Dragobetele sărută fetele!. Sărutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru a-ți afișa dragostea în fața comunității.
De partea cealaltă, Valentin are o istorie străveche, provenind din vremea Imperiului Roman, legendele care circulă în jurul lui fiind de mai multe feluri. Cert este faptul că se spune că era un preot care în ciuda hotărârii împăratului Claudiu al II-lea de a nu mai căsători tinerii pentru ca aceștia să meargă la luptă, el nesocotește ordinul și continuă să oficieze căsătoriile. Descoperit fiind, este trimis într-o închisoare unde este decapitat pe 14 Februarie.
Și așa, Sfântul Valentin este celebrat în multe țări ale lumii în diverse feluri, îndrăgostiții arătându-și dragostea pentru persoana iubită prin tot soiul de flori, cadouri, inimioare meșterite din diverse materiale ori cine romantice. Se mai oficiază pe lângă căsătoriile tradiționale și căsătorii de o zi, ca un fel de repetiție pentru ceea ce urmează a se întâmpla.
Dar oare se poate face vreo simulare în acest sens? Se pare că nu, pentru că realitatea arată complet diferit!
Dacă aveți persoane vârstnice pe lângă voi, bunici ori chiar străbunici, nemaivorbind de părinți care și-au petrecut întreaga existență de adult înainte de 89, pe vremea comuniștilor, înseamnă că aveți pe cine întreba de aceste practici și cum anume erau ele odinioară. Și dacă nu aveți la cine apela, tot există o soluție, aceea de a vizita seniorii din centrele de îngrijire a bătrânilor ei fiind cei abilitați și în măsură să vă ostoiască setea de cunoaștere. Informațiile venind direct de la sursă vor avea o valoare neprețuită, ca să nu mai pomenesc de timpul de calitate petrecut împreună.
